Suntem o societate care tremura daca nu iti stabileste obiective.

Context sau cum sta treaba?

De mici suntem intrebati ce dorim sa devenim cand o sa ne facem mari, cu cine vrem sa semanam mai mult - cu mama sau cu tata, apoi la ce facultate vrem sa dam si ce o sa devenim dupa aceea. La interviurile de job suntem intrebati "unde te vezi peste 5 ani?", suntem evaluati in functie de target-ul pe care trebuie sa il atingem si recompensati daca am fost cuminti! Ne alegem partenerul de viata tot mai mult in functie de "stabilitatea" pe care ne-o ofera planificandu-ne viitorul in functie de o stare prezenta. Ne planificam iesirile in oras, ne rezervam din timp concediile, ne programam copiii si momentele de evadare ca pe niste "milestones" in planul de organizare al unui eveniment.

Suntem o lume indoctrinata cu fabula "Greierele si furnica". Daca cei doi ar avea un copil, un/o greiero-furnica, poate am fi un pic mai umani, dar nu se povesteste nimic despre asta.

Ne stabilim obiective, ne facem planuri si citim carti motivationale despre cum sa le indeplinim cu succes (milioane de carti s-au scris pe subiectul asta) din teama de instabilitate. Nevoia asta acuta de siguranta, ridicata la rang de lege, ne fereste de ceea ce unii numesc esec, mediocritate, pierde-vara. Confuzia nu e buna, trebuie sa stii ce vrei in viata si cum sa obtii acel ceva! Cat mai concret, da? 

Nesiguranta creativa vs. nesiguranta derutanta

Lumea se uita ciudat la tine daca le spui ca nu ai un scop precis, sau ca, pur si simplu, maretul tau plan in viata e sa nu treci precum o umbra prin ea... Lumea nu intelege ca nu e vorba atat de obiective, cat de vise personale! Lumea in care traim te obliga (ba, te mai si ajuta!) sa alegi, sa planifici, sa urmezi instructiuni, sa-ti setezi obiective si sa te tii de planul pe care l-ai declarat! Daca-ti schimbi planul inseamna ca ceva nu e in regula. Nu esti creativ, esti doar...derutat, nesigur!

Cum adica nu mai vrei sa faci "asta"? "Pai si ce-o sa faci, mama?", "Cum sa pleci din tara, numai ce te-ai asezat la casa ta?", "Cum sa nu mai facem proiectul asa cum am stabilit?", "Cum adica nu mai colaborezi cu X, pa si ce-o sa faci???",  "Cum adica va despartiti? Sper ca temporar!"...bla-bla-bla!

Totul e panica! Panica pe care o starnesti in ceilalti, pentru ca ei inca urmeaza acel plan cu obiective despre care au invatat de mici. Tu doar ce ai schimbat macazul!

Barry Schwartz* spunea intr-unul dintre discursurile sale minunate de pe TED ca planurile si metodologiile comune sunt bune pentru societate din doua motive: ne ofera o directie, si genereaza mediocritate! 

*Articolul sau pe aceasta tema poate fi downloadat de aici.

Intortocheati, independenti, misteriosi, mult prea liberi, rebeli, pierduti in spatiu, retrasi, agresivi in idei, zburdalnici, suparatori, egoisti, copilarosi, cartitori, aroganti peste masura, teribilisti pe alocuri, veseli, agnostici, pasionali... 

Acestia sunt oamenii care imi plac, de care m-a apropiat curiozitatea unei "diferente", de care m-am lasat sedusa prin discurs, prin care am incercat sa vad altfel lumea, la care m-am raportat in felu-mi propriu, carora le-am acordat respectul meu si increderea ca vor schimba ceva.

Azi am inteles un lucru: cei mai interesanti oameni pe care ii cunosc, nu au habar despre vreun plan maret!

• Dintre acestia unii sunt creativi si vor sa mearga inainte imbratisand riscul si dorinta de a face o diferenta pe lumea asta. Sunt increzatori, nu in obiective ci in visele lor, in ceea ce le place sa faca. Cel mai mult se incred in ei, nu in planuri! Atunci cand nu reusesc printr-o metoda, incearca sa isi indeplineasca visul prin o alta strategie! Au puterea de a accepta ca unele lucruri pur si simplu nu pot fi realizate!
• Ceilalti sunt doar derutati, si cu toate calitatile lor minunate carcotesc doar impotriva status quo-ului si a sistemului. Deziluzionati, raman in acelasi loc: barmani, portari sau paznici de noapte la un hotel. Nu mai conteaza ca sunt fotografi super-talentati, scriitori magistrali sau chimisti vizionari. Nu vor cauta cai de a-si (re)valoriza pasiunile! "Ne-a dezamagit propriul nostru sistem de obiective? Hai sa ne blazam!" Din pacate, in conditiile date, calitatile lor exceptionale se transforma in simple toane.

Pentru mine, aceasta categorie din urma, e a doua stare de mediocritate in care se poate scufunda o persoana, oricat de talentata ar fi! Societatea nu se va schimba daca ei o refuza. Sistemul nu va cadea datorita unor greieri derutati care-si canta visele la colt de strada, dar tot vor bani pentru mancare!

Diferenta se face dupa ce ai depasit starea de urmat obiective, acolo unde, daca nu ti-a iesit master-planul pe o cale, incerci sa-ti implinesti visul pe o alta. Si cu toata experienta acumulata, oamenii deziluzionati ar trebui sa realizeze ca sunt mai intelepti decat altii! In schimb, lumea noastra realizeaza studii despre cele mai frecvente regrete ale oamenilor pe patul de moarte...

I admit that one of the most interesting opportunities I have in the southern France is discovering its culture and traditions, its people and their particular habits. I was going to write about the urban life of Montpelier and the spectacular cultural mélange this city offers.  Then I realized that it is more important for me, a Romanian girl in a foreign country – such as France, to tell you about their traditions and how the younger generation experiences them.

And I’ve decided to write about an incredible students’ organization called Aix Balèti that promotes traditional provençale culture, folklore dance and medieval music, here in the campus of Montpellier Paul Valery III University, every Thursday evening.

Being in France, in the midst of a community who defends its nationalistic traditions and language to the brim, made ​​me think of my own traditional values, our Romanian culture and folklore, of how much we disregard them!

If you are a student in Romania and you admit that you like folklore music and dances, you are instantly seen as a peasant or a low culture figure. You are immediately asked if you also like “manele” as if traditional music was something associated with lack of culture and stupidity. You are certainly not cool enough if you like folklore singers, or you are seen as bohemian and nostalgic character if you scratch your guitar to the rhythm of folk music.

Well, you know, in France it is quite the other way around! People can’t wait to dance to their traditional music and here, in Montpellier, many of the students still speak and sing in the old Occitan dialect.  Balèti (the correct pronunciation is Balèè_èti ), for example, means 'a folklore dance gathering' and has a provençale origin. It is used to replace Bal Folk or Bal Trad, but they are not synonyms. This word does not appear in any dictionary since the 19th century but old people and Occitans are still using it to describe a dance evening.  

I met the beautiful people from Aix Balèti on my first days in Montpellier, while they were practicing their songs on the accordion and violin, in the middle of campus. A lot of people were gathered around them and each traditional song played brought a burst of applause. People started to dance in circles around them and, in couple of minutes, the evening turned into an incredible traditional party where everybody danced! They had wine and cheese and homemade bread to share with the dancers.

They play their traditional music beautifully, with enthusiasm and belief and are willing to teach you even the most complicated steps. They bring their parents and their grandparents to the dance evenings, because they are the ones who know even better the dance techniques. They are cheerful, lively and full of contagious energy! 

Yesterday was my third Thursday evening spent with them and I feel already as part of the gang. They taught me a lot of traditional Occitan and medieval dances such as Mazurka, Scottish, Polka, Valse ancienne, Bourrée, Ronde, Rond, Cercle, Chapelloise, Farandoles, Rigaudons, Courento, Gigo, Countrodanso, Sbrando, Tresso, Branles, Congos, Rondeaux, Mutxiko, Fandango, Maraîchine… I still don’t get Mazurka’s steps, but I’m in love with Chapelloise and I can’t wait to dance it again next week!

Here is a short video of one of the dances (you won’t get one with me in it, not yet!).

I’m writing this in English because I promised I would show them my article and they obviously don’t speak Romanian. They hardly speak English, but I don’t have a problem with that as they encourage me to improve my bad French.

However, I wish my readers and my friends from Romania learn something of what I recounted here, the fact that it is a great honor to experience and respect your traditions and folklore even in the 21th century, even if you are young, carry an iPhone in your pocket and you're looking forward to the future. There is no future without the past! I certainly learned that!

After three weeks of ‘not being ashamed that I am a Romanian girl in France’ (a country that is supposed to hate Romania for its gypsies), last night I sang them one of Maria Tanase’s songs, accompanied by one of my new friends on the accordion. I felt proud!

M-am tot codit de o vreme incoace daca sa fac publice sau nu unele dintre perlele de la examenele studentilor mei. Pe de-o parte ma gandesc ca nici lor nu le cade bine sa-si vada "operele" facute publice (chiar daca la modul anonim), pe de alta parte eu refuz sa mai ascult lamentari de genul : "Am terminat Facultatea de Stiinte ale Comunicarii si acum sunt casiera la Real pentru ca nu ma angajeaza nimeni. Am terminat o facultate fara perspective!".

Newsflash! perspectivele cam depind si de noi! Imi pare rau sa o spun, dar nimeni nu-ti poate lua locul la un interviu pentru un job serios, iar handsfree-ul nu te mai ajuta. La interviul cu un CEO esti doar tu si ce ai stocat in capsolul acela frumos frezat! Iar daca iti canta doar INNA in minte, afla ca si in spatele ei e o intreaga echipa de marketing, un staff ce se ocupa de imaginea ei, o cohorta de oameni care o promoveaza etc.

Si cum ma aflu acum in perioada de restante, de admitere la facultate si master, de licente si alte examinari minunate, ma gandesc cu groaza ca, pentru majoritatea dintre voi, facultatea e o joaca in care nu va stresati prea mult cu scoala. "Depinde ce vrei de la viata", imi spunea cineva odata si sincer, pentru un job de casiera nu trebuie sa stii ce e aceea targetare, pozitionare sau imagine de marca. E suficient sa stii sa socotesti cat de cat si sa ai rezistenta la stres. 

TE ROG INSA, DACA AI COPIAT CU NESIMTIRE IN FACULTATE SA NU AI PRETENTII SA AJUNGI BRAND MANAGER SAU SA TE IA CINEVA IN SERIOS. Pentru ca pozitionarea, in the real world of business, n-are legatura cu Kamasutra, dragii mei, oricat de misto vi s-ar parea voua ca suna lucrul asta! Fiecare om isi va apara afacerea pentru care a muncit din greu si va dori sa-l angajeze pe cel mai bun, adica pe ala care are habar ce vorbeste cand spune B-R-A-N-D-I-N-G sau STRA-TE-GIE!!!!

Inca nu ma lasa inima sa-mi demasc studentii care se cred destepti ab initio ( *de cautat in Dex) si se supara ca au luat 8 la seminar (desi au avut toate prezentele). Am sa fiu lasa si am sa-i multumesc lui Dan Petre pentru sinceritatea cu care isi trateaza el studentii. Probabil multora dintre ei nu le-a placut gestul sau, probabil a primit si el, ca si mine, mesaje in care i se cereau explicatii pentru o asemenea atitudine. Totusi, la cum arata publicitatea romaneasca de prafuita, chiar cred ca multi dintre ei au nevoie de un sut in fund pentru un pas inainte.

Delectati-va si voi cu perlele de aici si tineti minte, Publicitatea NU e "o variabila de natura calitativa de ordin psihologic prin care se urmareste producerea unor bunuri sau servicii”! :)

Cu drag,

Profa'