De ceva vreme blogul meu e in convalescenta si nu-si mai gaseste cuvintele, de uimire! Intors din Montpellier, blogul meu a decis sa taca vreme de o luna, cat sa se reacomodeze cu Romania, cu ritmul turbat de aici, cu modul incalcit de a lucra al oamenilor, cu dramele lor fabricate si soptite (cu "numa' zic" la final), cu nevoia noastra de a ne barfi colaboratorii, cu stilul nostru ipocrit si lipsit de tact prin care ne furam "proiectele" unii altora, cu lipsa de respect pe care o aratam angajatilor, anagajatorilor si bransei!

Puteti sa strambati din nas cat vreti, dar daca pleci mai mult de doua saptamani din tara uiti tot "stilul" asta romanesc de a face lucrurile, fie ca esti om de comunicare sau cersetor. Iar cand te intorci la acelasi drame, ridici din sprancene fara sa mai ai ce spune, ca doar asta e materialul cu care vei lucra, daca mai vrei sa poposesti o vreme pe aici. Si atunci te intorci la zambetele false, la parteneriatele facute doar "din interes" si "doar de data asta", la povestile care nu stii niciodata daca sunt adevarate sau nu, la promisiunile care sunt la fel de nehotarate; la masca pe care ti-o pui pe fata, la barfa si uneltirile pe care le conduci din spate, la palariiile pe care vrei sa le furi altora... Daca nu faci tu asta, ei oricum au sa ti-o faca tie; grupurile sunt gata formate, coalizate atata vreme cat servesc scopului.

Dintre toate poruncile dumnezeiesti, de la una singura nu se poate abtine romanul in tara sa: Sa nu poftesti la nimic din ce este al aproapelui tau.  Si asta e cea mai grava abatere, cand vine vorba de business. Ne place sa ne viciem si sa ne sabotam unii pe altii, poate asa mai facem rost de un os mic!

Stati, mai oameni buni, pe fundul vostru, pe felia voastra si ajutati-va aproapele, daca nu va doare mana. Faceti-va treaba corect, fara secrete si uneltiri incalcite, fara atitudini de Iuda Iscarioteanul, ca toate se platesc - intr-un fel sau altul - in incredere. Dragi oameni de online, care organziati evenimente simpatice de PR (link-ul lipseste intentionat), scrieti frumos pe bloguri, ii motivati pe altii si sunteti "specialisti" declarati ai domeniului: lucrati curat! S-ar putea sa fiti platiti, la un moment dat cu aceeasi moneda, chiar si in Romania.

Pana atunci, dati o tura pe la rugby ca sa intelegeti niste fair-play, dati cu fruntea de o tara straina care sa va invete ca nu e nevoie sa fiti sireti ca sa faceti treaba buna, cititi o carte de etica in business care sa va invete ca nu e avanatajos sa va mai furati pe ascuns palaria unul altuia.

Sincer, nu ma bucura deloc sa scriu, din nou, mai mult despre "demoni" decat despre publicitate...

Isn't it funny how what we believe in sometimes "tricks" us? Isn't it funny that we blame "life", "luck", "advertising" or "God" for this? We never have the guts to think for a second that we did them all...

Like many of you, I believe that motivation comes from within, but:

• I believe that we choose our experiences in order to move forward but also to stay secure in the same place.
• I believe that we buy brands and products that make us feel safe and comfortable with our decisions.
• I believe that we need faith and also the power to reject it because this makes us feel strong.
• I believe that human beings are afraid and need slogans, statement T-shirts and gadgets as masks that send messages otherwise not spoken.
• I believe that we use "Think different!", "Just do it!" and "Dare for more!" in a manner that makes us justify our actions.
• I believe that we really think that creativity will save us!
• I believe that we tremble to feel that there are other people who think alike...we search for them all our life!

Isn’t it funny how day by day nothing changes, but when you look back, everything is different? (C.S. Lewis)

I believe that dreams are more powerful than facts.

And I believe that this is the motivational power we gave to advertising. 

Suntem o societate care tremura daca nu iti stabileste obiective.

Context sau cum sta treaba?

De mici suntem intrebati ce dorim sa devenim cand o sa ne facem mari, cu cine vrem sa semanam mai mult - cu mama sau cu tata, apoi la ce facultate vrem sa dam si ce o sa devenim dupa aceea. La interviurile de job suntem intrebati "unde te vezi peste 5 ani?", suntem evaluati in functie de target-ul pe care trebuie sa il atingem si recompensati daca am fost cuminti! Ne alegem partenerul de viata tot mai mult in functie de "stabilitatea" pe care ne-o ofera planificandu-ne viitorul in functie de o stare prezenta. Ne planificam iesirile in oras, ne rezervam din timp concediile, ne programam copiii si momentele de evadare ca pe niste "milestones" in planul de organizare al unui eveniment.

Suntem o lume indoctrinata cu fabula "Greierele si furnica". Daca cei doi ar avea un copil, un/o greiero-furnica, poate am fi un pic mai umani, dar nu se povesteste nimic despre asta.

Ne stabilim obiective, ne facem planuri si citim carti motivationale despre cum sa le indeplinim cu succes (milioane de carti s-au scris pe subiectul asta) din teama de instabilitate. Nevoia asta acuta de siguranta, ridicata la rang de lege, ne fereste de ceea ce unii numesc esec, mediocritate, pierde-vara. Confuzia nu e buna, trebuie sa stii ce vrei in viata si cum sa obtii acel ceva! Cat mai concret, da? 

Nesiguranta creativa vs. nesiguranta derutanta

Lumea se uita ciudat la tine daca le spui ca nu ai un scop precis, sau ca, pur si simplu, maretul tau plan in viata e sa nu treci precum o umbra prin ea... Lumea nu intelege ca nu e vorba atat de obiective, cat de vise personale! Lumea in care traim te obliga (ba, te mai si ajuta!) sa alegi, sa planifici, sa urmezi instructiuni, sa-ti setezi obiective si sa te tii de planul pe care l-ai declarat! Daca-ti schimbi planul inseamna ca ceva nu e in regula. Nu esti creativ, esti doar...derutat, nesigur!

Cum adica nu mai vrei sa faci "asta"? "Pai si ce-o sa faci, mama?", "Cum sa pleci din tara, numai ce te-ai asezat la casa ta?", "Cum sa nu mai facem proiectul asa cum am stabilit?", "Cum adica nu mai colaborezi cu X, pa si ce-o sa faci???",  "Cum adica va despartiti? Sper ca temporar!"...bla-bla-bla!

Totul e panica! Panica pe care o starnesti in ceilalti, pentru ca ei inca urmeaza acel plan cu obiective despre care au invatat de mici. Tu doar ce ai schimbat macazul!

Barry Schwartz* spunea intr-unul dintre discursurile sale minunate de pe TED ca planurile si metodologiile comune sunt bune pentru societate din doua motive: ne ofera o directie, si genereaza mediocritate! 

*Articolul sau pe aceasta tema poate fi downloadat de aici.

Intortocheati, independenti, misteriosi, mult prea liberi, rebeli, pierduti in spatiu, retrasi, agresivi in idei, zburdalnici, suparatori, egoisti, copilarosi, cartitori, aroganti peste masura, teribilisti pe alocuri, veseli, agnostici, pasionali... 

Acestia sunt oamenii care imi plac, de care m-a apropiat curiozitatea unei "diferente", de care m-am lasat sedusa prin discurs, prin care am incercat sa vad altfel lumea, la care m-am raportat in felu-mi propriu, carora le-am acordat respectul meu si increderea ca vor schimba ceva.

Azi am inteles un lucru: cei mai interesanti oameni pe care ii cunosc, nu au habar despre vreun plan maret!

• Dintre acestia unii sunt creativi si vor sa mearga inainte imbratisand riscul si dorinta de a face o diferenta pe lumea asta. Sunt increzatori, nu in obiective ci in visele lor, in ceea ce le place sa faca. Cel mai mult se incred in ei, nu in planuri! Atunci cand nu reusesc printr-o metoda, incearca sa isi indeplineasca visul prin o alta strategie! Au puterea de a accepta ca unele lucruri pur si simplu nu pot fi realizate!
• Ceilalti sunt doar derutati, si cu toate calitatile lor minunate carcotesc doar impotriva status quo-ului si a sistemului. Deziluzionati, raman in acelasi loc: barmani, portari sau paznici de noapte la un hotel. Nu mai conteaza ca sunt fotografi super-talentati, scriitori magistrali sau chimisti vizionari. Nu vor cauta cai de a-si (re)valoriza pasiunile! "Ne-a dezamagit propriul nostru sistem de obiective? Hai sa ne blazam!" Din pacate, in conditiile date, calitatile lor exceptionale se transforma in simple toane.

Pentru mine, aceasta categorie din urma, e a doua stare de mediocritate in care se poate scufunda o persoana, oricat de talentata ar fi! Societatea nu se va schimba daca ei o refuza. Sistemul nu va cadea datorita unor greieri derutati care-si canta visele la colt de strada, dar tot vor bani pentru mancare!

Diferenta se face dupa ce ai depasit starea de urmat obiective, acolo unde, daca nu ti-a iesit master-planul pe o cale, incerci sa-ti implinesti visul pe o alta. Si cu toata experienta acumulata, oamenii deziluzionati ar trebui sa realizeze ca sunt mai intelepti decat altii! In schimb, lumea noastra realizeaza studii despre cele mai frecvente regrete ale oamenilor pe patul de moarte...

La inceput de an mereu ne turam motorul un pic mai mult decat de obicei, oricat de greu ne-ar fi fost anul precedent. Avem incredere ca ne va iesi de data asta pentru ca vom aborda lucrurile altfel, vom avea parte de alte experiente, vom interactiona cu alti oameni si vom cunoaste alte contexte.

Asociem inceputul intotdeauna cu noul si automat cu schimbarea. Speranta intr-o schimbare ne motiveaza de fiecare data, ca la jocul cu zaruri!

De fapt, ne punem inca o frumoasa masca peste cea aleasa cu un an inainte. Cu motorul turat si dorinta de mai bine, in 2012 nu vom fi decat suma mastilor precedente, a experientelor precedente, a interactiunilor precedente, a sperantelor precedente, a rezultatelor precedente... La toate acestea vom mai adauga o masca-ipoteza a carei validitate urmeaza sa o probam.

Faptul ca fiecare an e o ipoteza provocatoare e motiv suficient pentru a ne da o senzatie minunata de libertate. In acelasi timp, ipotezele anterioare ne influenteaza si anul care va urma. 

Alegeti-va cu grija mastile in 2012 si purtati-le cu demnitate, sinceritate si incredere. Sa nu credeti o clipa ca renuntati la ceea ce ati fost odata (sau cu un an in urma) si o luati de la capat: mastile noastre se suprapun perfect una peste alta, chiar daca sunt diferite.

Alegeti-va o masca potrivita, care sa va zambeasca!

Miracolul pentru Raul pe care mi l-am dorit eu de sarbatori nu a mai apucat sa se implineasca. Acum cateva clipe Raul a plecat la Cer...in Ajun de Craciun. Si-a luat zborul in tihna si cu familia fiindu-i alaturi, a lasat in urma durerea si chinul. Imi doresc sa se intample miracole pentru altii si sa realizeze cat e de important sa speri si sa crezi!

Va multumesc din suflet celor care ne-ati ajutat sa-i fim alaturi si ne-ati dat forta sa luptam pentru el. Si va mai rog un lucru, acum in prag de sarbatori...cand va veti impodobi bradul, intoarceti-va si zambiti-le celor dragi, strangeti-i la piept, spuneti-le cat de dragi va sunt, bucurati-va ca ii aveti alaturi. Nu renuntati pentru nimic in lume la cei dragi, PENTRU NIMIC IN LUME!!!!!

Iar cand veti pune ornamente frumoase in bradul vostru, puneti un glob si pentru Raul. Ganditi-va o clipa la el si doriti-i liniste si lumina. Eu am asezat un inger in bradul nostru pentru el. Fie ca sufletul lui sa se odihneasca si sa ne aminteasca mereu de lucrurile frumoase care dainuie in viata asta. Sa-i fie tarana usoara...

Probabil ca ati citit saptamanile trecute despre teribilul accident in care a fost implicat prietenul meu Raul Lup in varsta de 19 ani, fratele lui Romuald Halasz. Conditiile groaznice ale accidentului rutier si absurdul situatiei nu-l voi mai relata aici pentru ca e totul prea dureros.

In urma accidentului insa, Raul a fost in coma de gradul II-III timp de 3 zile,suferind multiple leziuni cerebrale si pulmonare. Noi, familia si pretenii, ne-am straduit din rasputeri, prin tot ce am putut, sa-l ajutam sa isi revina. Corpul sau tanar lupta din rasputeri sa traiasca, insa organismul sau fragil si sindromul autoimun dezvoltat il impiedica sa se recupereze asa cum am sperat.

Printr-un miracol am crezut ca el isi va reveni si va fi alaturi de noi de sarbatori; ii pregatisem fiecare cadouri de “bun venit acasa”... Din pacate, starea lui s-a agravat in ultimele zile intr-atat incat nu poate fi transportat nici macar de pe un pat pe altul. In momentul de fata ii sunt afectate majoritatea organelor vitale (ficat, rinichi, plamani, pancreas, splina); respira cu greu iar febra il chinuie ingrozitor; peretele miocardic ii este de asemenea fisurat; prezinta coagulari la nivelul sangelui, acesta nemaiputand fi pompat corespunzator catre inima si creier. Raul isi doreste insa sa traiasca.

Ne rugam zi de zi sa se petreaca o minune de Craciun si ne simtim neajutorati ca nu putem face mai mult pentru el. Viata lui depinde de fire, aparate complicate si o medicatie extreme, extrem de costisitoare! In momentul de fata, el are nevoie de doua medicamente (concentrat de protrombina si concentrat de fribinogen), dar care pot fi procurate doar din strainatate, iar costurile tratamentului sunt foarte ridicate.

Stim ca pretuiti viata si veti intinde o mana de ajutor unui tanar care se zbate din rasputeri pentru a ramane  printre noi. Va rugam de aceea sa ne ajutati sa luptam in continuare pentru Raul. 

Imi e foarte greu sa va scriu si sa va cer ajutorul, dar banii pentru un tratament corespunzator sunt ultima noastra sansa! In aceste conditii ne vedem nevoiti sa apelam inca o data la ajutorul dumneavoastra, donand orice suma, cat de mica, in contul fratelui sau Halasz Romuald Marius.

Detalii cont:

Banca Transilvania

RO29 BTRL 0360 1201 4109 57XX

HALASZ ROMUALD MARIUS

Pentru orice detalii, va stau la dispozitie

Va multumesc tuturor pentru ajutorul oferit pana acum si speram sa fiti in continuare alaturi de noi. Sarbatori fericite!

Da, stiu ca in preajma sarbatorilor devenim mai buni, mai generosi, mai ingaduitori. N-as vrea sa se schimbe acest lucru. Mi se pare insa plin de ipocrizie "sa fii bun" doar de sarbatori, sa-ti deschizi punga sau inima doar in inprejurari emotionante.

Adevarul e ca devenim vulnerabili in preajma sarbatorilor, ne cuprinde nostalgia copilariei si spiritul de turma al superstitiilor. Avand mai mult timp liber, ne mustra constiinta ca un an de zile ne-am complacut in egoismul propriilor acte, ca suntem mai norocosi decat altii, ca nu ne-am respectat niste promisiuni facute, ca am uitat de toti ceilalti. Si atunci daruim... Nu din bunatate, sau din inertia firii omenesti, ci pentru a ne justifica fata de noi insine egoismul. 

Un studiu, realizat in acest an de Institutul Roman pentru Evaluare si Strategie, arata ca 21,2% dintre romani obisnuiesc sa faca gesturi caritabile in fiecare an de Crăciun, 16,5 % spun ca daruiesc de cele mai multe ori cate ceva de Sarbatori, iar alti 44,75%, ca au din când în când acest obicei.

Reiteram mitul lui Mos Craciun si/sau pe cel cristic. Craciunul e sarbatoarea perfecta pentru a cere iertare celor pe care i-am neglijat din lipsa de timp, e momentul perfect pentru a le mai aminti inca o data ca ei conteaza in viata noastra...ca ne pasa!

 Ne pasa pe dracu! E doar o inertie sociala, practicata de doua ori pe an!

Studiul de care va spuneam mai sus arata ca la romani, majoritatea donatiilor se duc catre biserici si manastiri, apoi catre saraci si cersetori, dar si la persoanele care au fost victime ale unor dezastre. Abia pe locul patru sunt donatiile catre ONG-uri (cat de trist!). Fata de alte state din lume, nu suntem insa deloc generosi. Potrivit „World Giving Index 2010" (studiu realizat de organizatia Gallup, preferata mea), în ceea ce priveşte donatiile pentru saraci, noi, romanii, suntem pe locul 142 din cele 153 de tari luate in calcul pentru alcatuirea clasamentului. De altfel, majoritatea statelor din Europa Centrala si de Est se situeaza in a doua jumatate a topului. În România, doar 14% dintre intervievati au donat bani pentru a-i ajuta pe cei aflaţi la nevoie, arată acest index. (...da, asa e, natiunile cu un standard de viata ridicat sunt mai predispuse generozitatii decat celelalte, iar asta mi se pare si mai revoltator, pentru ca am uitat complet ce inseamna sa fii generos indiferent de consecinte.)

Si atunci va intreb, nu e asta ipocrizie? Nu ne mintim singuri ca suntem buni, darnici si generosi, facand asta doar atunci cand ni se aduce aminte? Ma bucur de campaniile de strangere de fonduri, campaniile de bucurat copiii din orfelinate sau oamenii strazii, ma implic in ele cat de mult pot! Detest ca se intampla doar in preajma sarbatorilor de iarna!

Sa ma intelegeti: nu contest efectul terapeutic al generozitatii sau consecintele ei, contest momentele episodice in care ne hotaram sa fim generosi sau buni!

Daca in fiecare zi a anului cineva si-ar aduce aminte sa fie generos, cu siguranta ar fi mai putini nefericiti la final de an. Poate am invata atunci ca generozitatea e un obicei de a oferi ceva fara sa astepti nimic in schimb! Problema e ca ne aducem aminte de cei uitati doar pentru a ne simti noi mai bine, iar generozitatea noastra e modelata social la modul egoist: doar in preajma sarbatorilor!

Mi-am amintit astazi de o poezie al carei sfat promisesem sa-l urmez, cu multi ani in urma. Am uitat insa de ea, asa cum uitam noi adesea de lucrurile bune si mici din viata noastra canalizandu-ne doar pe "prioritati".

Cititi cu grija randurile de mai jos, uitati-va in jurul vostru, strangeti mana cuiva drag si nu uitati ca timpul nu se scurge singur, ci odata cu noi.

In timp inveti....

(Jorge Luis Borges)

Dupa un anumit timp,
omul invata sa perceapa diferenta
subtila intre a sustine o mana
si a inlantui un suflet,
si invata ca amorul nu inseamna a te culca cu cineva
si ca a avea pe cineva alaturi nu e sinonim cu starea de siguranta,
si asa, omul incepe sa invete...
ca saruturile nu sunt contracte
si cadourile nu sunt promisiuni,
si asa omul incepe sa-si accepte caderile cu capul sus si ochii larg
deschisi,

si invata sa-si construiasca toate drumurile
bazate in astazi si acum,
pentru ca terenul lui maine
este prea nesigur pentru a face planuri ...
si viitorul are mai mereu o multime de variante care se opresc insa la
jumatatea drumului.

Si dupa un timp, omul invata ca daca e prea mult,
pana si caldura cea datatoare de viata a soarelui, arde si calcineaza.
Asa ca incepe sa-si planteze propria gradina
si-si impodobeste propriul suflet,
in loc sa mai astepte ca altcineva sa-i aduca flori,
si invata ca intradevar poate suporta,
ca intradevar are forta,
ca intradevar e valoros,
si omul invata si invata ...
si cu fiecare zi invata.

Cu timpul inveti ca a sta alaturi de
cineva pentru ca iti ofera un viitor bun,
inseamna ca mai devreme sau mai tarziu vei vrea sa te intorci la trecut.

Cu timpul intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca cu
defectele tale,
fara a pretinde sa te schimbe,
iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti!
Iti dai seama cu timpul ca daca esti alaturi de aceasta persoana doar
pentru a-ti intovarasi singuratatea,
in mod inexorabil vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi.

Ajungi cu timpul sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati,
si ca cel care nu lupta pentru ei,
mai devreme sau mai tarziu se va vedea inconjurat doar de false
prietenii.

Cu timpul inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie,
pot continua tot restul vietii sa faca rau celui ranit.

Cu timpul inveti ca a scuza e ceva ce poate face oricine,
dar ca a ierta, asta doar sufletele cu adevarat mari o pot face.

Cu timpul intelegi ca daca ai ranit grav un prieten,
e foarte probabil ca niciodata prietenia lui nu va mai fi la aceeasi
intensitate.

Cu timpul iti dai seama ca desi
poti fi fericit cu prietenii tai,
intr-o buna zi vei plange
dupa cei pe care i-ai lasat sa plece.

Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de fiecare
fiinta,nu se va mai repeta niciodata.

Cu timpul iti dai seama ca cel care umileste sau dispretuieste o fiinta
umana,
mai devreme sau mai tarziu va suferi aceleasi
umilinte si dispret, dar multiplicate, ridicate la patrat.

Cu timpul inveti ca grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca,
asta va determina ca in final,
ele sa nu mai fie asa cum sperai.

Cu timpul iti dai seama ca in realitate,
cel mai bine nu era viitorul,
ci momentul pe care-l traiai exact in acel moment.

Cu timpul vei vedea ca desi te simti fericit cu cei care-ti sunt
imprejur,
iti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine
si acum s-au dus si nu mai sunt...

Cu timpul vei invata ca incercand sa ierti sau sa
ceri iertare,
sa spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor,
sa spui ca ai nevoie,
sa spui ca vrei sa fii prieten,
dinaintea unui mormant,
nu mai are nici un sens.

Dar din pacate,
toate se invata doar cu timpul...

foto source: lillemetropole.fr

I hate it when clients try to negotiate advertorial prices, the way they do with second hand clothes! It says a lot about their business vision and their commitment to a project.

E ironic sa vorbesti despre timp si reclama, mai ales ca ne tot plangem de pauzele lungi de publicitate care ne strica filmul sau emisiunea preferata. Ne pierde timpul, nu-i asa? 

Cei de la Nescafe au gasit insa o modalitate extrem de sensibila de a lega timpul care se scurge de cafea: ca dimensiune interioara capabila sa transforme totul la secunda sau la infinit. Timpul ca dimensiune interioara ne apropie sau ne desparte, depinde cum il privesti, depinde cum il consumi, depinde cum il valorifici.

Lectiile de viata ni se dau tot mai mult prin intermediul publicitatii emotionante care se umanizeaza, parca, pe zi ce trece, tot mai mult.