Am sa incep cu mine, care m-am considerat mereu o fire puternica...puternic sensibila. Cu toate astea sunt capabila sa fac fata unor situatii de criza extrema, sa gestionez conflicte, sa-mi pastrez calmul cand lumea se asteapta mai putin, sa gasesc rapid sau sa improvizez solutii, sa ma ridic de unde am cazut rau si sa merg mai departe.

Asa e cu situatiile...le gestionezi usor, pentru ca situatiile nu sunt oameni.

Astazi insa am asistat pentru prima oara la o concediere...live, in direct, eu stand de partea celor care au trebuit sa spuna "a venit momentul sa renuntam la serviciile tale". Si abia azi mi-am dat seama cat e de greu sa fii manager, cat de impersonal trebuie sa devii in momentul in care alegi "binele mai mare", cat de transant si fara echivoc trebuie sa spui propozitiile. Scurt, taios, ca sa nu prelungesti chinul emotional. La momentul concedierii, oamenii devin situatii, concediatii probleme pe care le rezolvi, argumentele unelte chirurgicale, concluziile procese verbale pe care le semnezi si mergi inainte.

Si chiar daca stiu ca "era necesar", ca s-a luat "decizia corecta" si "am facut ce era mai bine", tot simt un gol imens in stomac...ca atunci cand am vazut pentru prima oara un sarpe vananad un soricel. Azi am invatat ca trebuie sa faci si asta daca vrei sa conduci, daca vrei sa-ti fie bine; azi am gestionat si rezolvat o criza: azi am concediat un om care merita asta. Dar tot azi, am concediat un om! Acelasi om cu care am baut cafea, am facut glume deocheate si acelasi om care a gresit mult...om care la final ne-a strans mana tuturor, cu ura si regret in ochi, cu gesturi controlate si sper eu, demnitate si determinare sa faca lucrurile mai bine pe viitor. 

Nu ai ce-i spune drept consolare acelui om, pentru ca mereu vei fi TU, cel care concediaza, personajul negativ. Dupa ce a plecat, in sala de sedinta s-a lasat un moment de liniste, ca un moment de reculegere, ca un moment de respect; apoi managerul a continuat sedinta pentru ca lucrurile merg inainte. Trebuie sa mearga inainte, cu tot golul din stomac.

Azi mi-am primit botezul managerial. N-am sa uit insa niciodata ca oameni suntem, nu "situatii". Mergem inainte, asadar, cu totii, de oricare parte a usii ne-am afla!

De ceva vreme blogul meu e in convalescenta si nu-si mai gaseste cuvintele, de uimire! Intors din Montpellier, blogul meu a decis sa taca vreme de o luna, cat sa se reacomodeze cu Romania, cu ritmul turbat de aici, cu modul incalcit de a lucra al oamenilor, cu dramele lor fabricate si soptite (cu "numa' zic" la final), cu nevoia noastra de a ne barfi colaboratorii, cu stilul nostru ipocrit si lipsit de tact prin care ne furam "proiectele" unii altora, cu lipsa de respect pe care o aratam angajatilor, anagajatorilor si bransei!

Puteti sa strambati din nas cat vreti, dar daca pleci mai mult de doua saptamani din tara uiti tot "stilul" asta romanesc de a face lucrurile, fie ca esti om de comunicare sau cersetor. Iar cand te intorci la acelasi drame, ridici din sprancene fara sa mai ai ce spune, ca doar asta e materialul cu care vei lucra, daca mai vrei sa poposesti o vreme pe aici. Si atunci te intorci la zambetele false, la parteneriatele facute doar "din interes" si "doar de data asta", la povestile care nu stii niciodata daca sunt adevarate sau nu, la promisiunile care sunt la fel de nehotarate; la masca pe care ti-o pui pe fata, la barfa si uneltirile pe care le conduci din spate, la palariiile pe care vrei sa le furi altora... Daca nu faci tu asta, ei oricum au sa ti-o faca tie; grupurile sunt gata formate, coalizate atata vreme cat servesc scopului.

 

Dintre toate poruncile dumnezeiesti, de la una singura nu se poate abtine romanul in tara sa: Sa nu poftesti la nimic din ce este al aproapelui tau.  Si asta e cea mai grava abatere, cand vine vorba de business. Ne place sa ne viciem si sa ne sabotam unii pe altii, poate asa mai facem rost de un os mic!

Stati, mai oameni buni, pe fundul vostru, pe felia voastra si ajutati-va aproapele, daca nu va doare mana. Faceti-va treaba corect, fara secrete si uneltiri incalcite, fara atitudini de Iuda Iscarioteanul, ca toate se platesc - intr-un fel sau altul - in incredere. Dragi oameni de online, care organziati evenimente simpatice de PR (link-ul lipseste intentionat), scrieti frumos pe bloguri, ii motivati pe altii si sunteti "specialisti" declarati ai domeniului: lucrati curat! S-ar putea sa fiti platiti, la un moment dat cu aceeasi moneda, chiar si in Romania.

Pana atunci, dati o tura pe la rugby ca sa intelegeti niste fair-play, dati cu fruntea de o tara straina care sa va invete ca nu e nevoie sa fiti sireti ca sa faceti treaba buna, cititi o carte de etica in business care sa va invete ca nu e avanatajos sa va mai furati pe ascuns palaria unul altuia.

Sincer, nu ma bucura deloc sa scriu, din nou, mai mult despre "demoni" decat despre publicitate...

 

 

 

I admit that one of the most interesting opportunities I have in the southern France is discovering its culture and traditions, its people and their particular habits. I was going to write about the urban life of Montpelier and the spectacular cultural mélange this city offers.  Then I realized that it is more important for me, a Romanian girl in a foreign country – such as France, to tell you about their traditions and how the younger generation experiences them.

And I’ve decided to write about an incredible students’ organization called Aix Balèti that promotes traditional provençale culture, folklore dance and medieval music, here in the campus of Montpellier Paul Valery III University, every Thursday evening.

Being in France, in the midst of a community who defends its nationalistic traditions and language to the brim, made ​​me think of my own traditional values, our Romanian culture and folklore, of how much we disregard them!

If you are a student in Romania and you admit that you like folklore music and dances, you are instantly seen as a peasant or a low culture figure. You are immediately asked if you also like “manele” as if traditional music was something associated with lack of culture and stupidity. You are certainly not cool enough if you like folklore singers, or you are seen as bohemian and nostalgic character if you scratch your guitar to the rhythm of folk music.

Well, you know, in France it is quite the other way around! People can’t wait to dance to their traditional music and here, in Montpellier, many of the students still speak and sing in the old Occitan dialect.  Balèti (the correct pronunciation is Balèè_èti ), for example, means 'a folklore dance gathering' and has a provençale origin. It is used to replace Bal Folk or Bal Trad, but they are not synonyms. This word does not appear in any dictionary since the 19th century but old people and Occitans are still using it to describe a dance evening.  

I met the beautiful people from Aix Balèti on my first days in Montpellier, while they were practicing their songs on the accordion and violin, in the middle of campus. A lot of people were gathered around them and each traditional song played brought a burst of applause. People started to dance in circles around them and, in couple of minutes, the evening turned into an incredible traditional party where everybody danced! They had wine and cheese and homemade bread to share with the dancers.

They play their traditional music beautifully, with enthusiasm and belief and are willing to teach you even the most complicated steps. They bring their parents and their grandparents to the dance evenings, because they are the ones who know even better the dance techniques. They are cheerful, lively and full of contagious energy! 

Yesterday was my third Thursday evening spent with them and I feel already as part of the gang. They taught me a lot of traditional Occitan and medieval dances such as Mazurka, Scottish, Polka, Valse ancienne, Bourrée, Ronde, Rond, Cercle, Chapelloise, Farandoles, Rigaudons, Courento, Gigo, Countrodanso, Sbrando, Tresso, Branles, Congos, Rondeaux, Mutxiko, Fandango, Maraîchine… I still don’t get Mazurka’s steps, but I’m in love with Chapelloise and I can’t wait to dance it again next week!

Here is a short video of one of the dances (you won’t get one with me in it, not yet!).

I’m writing this in English because I promised I would show them my article and they obviously don’t speak Romanian. They hardly speak English, but I don’t have a problem with that as they encourage me to improve my bad French.

However, I wish my readers and my friends from Romania learn something of what I recounted here, the fact that it is a great honor to experience and respect your traditions and folklore even in the 21th century, even if you are young, carry an iPhone in your pocket and you're looking forward to the future. There is no future without the past! I certainly learned that!

After three weeks of ‘not being ashamed that I am a Romanian girl in France’ (a country that is supposed to hate Romania for its gypsies), last night I sang them one of Maria Tanase’s songs, accompanied by one of my new friends on the accordion. I felt proud!

 

Care sunt sansele ca, pe internet, persoana X, pe care o contactezi de pe LinkedIn pentru a te interesa de un job la firma la care ea lucreaza in prezent, sa fie fosta colega a unei alte cunostinte de-a tale, Y, de la o alta fima? Va spun eu, habar nu aveam ca LinkedIn e atat de bun, dar aparent sansele sunt mari.

Care sunt sansele ca acea persoana sa se supere ca ai contactat-o? Well, intr-o lume a retelelor de socializare (cica!) sansele sunt tot mari!

Treaba e ca LinkedIn mi-a recomandat-o pe X ca posibila conexiune si, vazand ca e romanca, lucreaza la firma ... iar jobul cu pricina era in strainatate mi-am zis, hopa, stai ca poate ne intelegem mai bine pe limba noastra si imi poate da mai multe sfaturi.

Doua zile ne-am tot conversat simpatic, incepand de la un mesaj protocolar de forma: 

Buna X!Sunt interesata de jobul de Marketing & PR Manager de la.... (in momentul acesta sunt interesata sa ma relochez in .... pe un post de PR/ brand communication specialist). Am vazut ca tu lucrezi pentru ei si ma gandeam ca poate ai fi atat de buna incat sa imi dai un pic mai multe detalii despre acesta.

Multumesc frumos,
Oana BARBU

...si continuand cu discutii despre ce face ea acum, cum se descurca cu limba straina, cum e vremea pe acolo etc. Nu i-am cerut niciun favor! Ba mai mult, dupa doua zile m-a si contactat din proprie initiativa sa ma intrebe: 

X: hey!
noutati
ai facut ceva?

Nu facusem nimic inca, eu sondam doar piata si posibilitatile...

Ma trezesc insa cu intrebari de la persoana Y, ca de unde o stiu eu pe X? LOL, de pe internet, de pe LinkedIn, de pe Google care m-a dus direct la Facebook-ul ei! Cat de complicat poate sa fie, doar traim intr-o lume a retelelor de socializare, nu? 

Y: ea a crezut că v-am pus eu în legătură și nu i-a picat bine.

Connection fail! La propriu... Mi se pare extrem de hilar sa lucrezi in online si sa crezi ca in ziua de azi, cand ai toate informatiile la vedere (pe care ti le dai singur si ti le updatezi tot singur) mai e nevoie sa intervina un tert ca sa te puna in legatura cu cineva. Eventual Y te recomanda, poate spune cateva cuvinte despre tine, dar, hey!, de contactat, ne contactam noi singuri unii pe altii, daca stim unde sa cautam.

Asadar, internetul ne da de toate, contacte, recomandari neasteptate, o vaga idee despre interactiune si in mare parte teorii pe care nu reusim sa le intelegem uneori nici macar lucrand in domeniu! O fi umanitatea noastra de vina?

Imi imaginez ca multi dintre voi au auzit de Kinofest de pe vremea cand era singurul festival de film digital si scurtmetraje din Romania. La prima editie Kinofest, acum 5 ani, ma aflam in Bucuresti si am ramas surprinsa de ce era in stare sa faca un asemenea eveniment; m-am simtit ca intr-o capitala europeana a tehnologiei unde ideile se impartasesc, subiectele sunt tratate cu profunzime, iar creativitatea vizuala ia formele cele mai ciudate!

Cu timpul, Kinofest a devenit si cel mai important festival de film digital din Romania, cu cate 250-300 de scurt metraje prezentate la fiecare editie in trei sectiuni speciale (Animation, Fiction, Micromovie), majoritatea filme si autori premiati la cele mai importante festivaluri internationale.

Anul acesta va avea loc a cincea editie a festivalului Kinofest, in perioada 28-30 octombrie 2011 in Bucuresti, iar impreuna cu AVON organizeaza a treia editie a competitiei AVON Movie for Respect. 

O invitatie pentru amatorii de scurtmetraje

Scriu despre aceasta competitie pentru ca stiu ca multi dintre cei care ma citesc au visat macar odata sa faca un scurt metraj, un spot asa cum le place sau un material video fara restrictii.

Cu totii insa avem "filme in cap" sau macar o impresie despre ceea ce inseamna violenta domestica. Asa ca hai sa facem un combo, ce ziceti?

Avon si Kinofest invita toti realizatorii romani de film (profesionisti, studenti sau amatori), la crearea unui scurtmetraj social cu o poveste puternica, emotionanta. Scurtmetrajul trebuie sa ilustreze intr-un mod memorabil mesajul campaniei:"Nu doar vanataile te transforma in victima!", trebuie sa fie original, sa respecte tema concursului si sa nu depaseasca 7 minute!

Sincer va spun, 7 minute inseamna enorm atunci cand e vorba de violenta... secundele trec greu, durerea, rusinea si ura modifica timpul si perceptia ta despre realiate. 7 minute de scurt metraj inseamna enorm atunci cand statisticile Avon arata ca la fiecare 30 de secunde o femeie este batuta, iar in 2010 aproape 12.000 de femei au cazut victime violentei domestice... 7 minute pot sa insemne groaza si disperare, panica si sublim, tacere...

Puneti mana pe o camera video si dati viata ideii voastre pe acesta tema. Sincer, original, onest. Puteti lucra singuri sau in echipa, in orice tehnica digitala doriti. Inscrierile se pot face pana marti, 25 octombrie, ora 24:00, prin intermediul platformei www.transfer.ro la adresa: kinofestival@gmail.com. 

Mai multe detalii despre campanie gasiti in documentele de mai jos si pe pagina evenimentului. Bafta!

Dupa un Bac tumultuos si cu rezultate cu mult sub asteptarile unora, a inceput si admiterea la facultatile din tara. Fara prea multe cozi, fara prea mult tam-tam si fara sa asteptam sa ne salveze bacul din toamna asa cum sugereaza ironic Opinia Timisoarei. Nu bate vantul, dar nu e nici canicula prin UVT si sincer, prima zi de admitere e intotdeauna mai domoala. Hai sa fim seriosi, universitatile

Facultatea noastra e increzatoare ca, in sfarsit, vom avea pe listele de inscrisi oameni care vor sa invete comunicare, fie ca e vorba de comunicarea institutionala sau de brand prin sectiile de Comunicare si relatii Publice si Publicitate, comunicare internationala si diplomatie (Relatii internationale si Stiinte Politice) sau comunicare mediatica (Jurnalism). 

Anul acesta Facultatea de Stiinte Politice, Filosofie si Stiinte ale Comunicarii isi asteapta pretendentii la o cariera in comunicare la inscriere, in fiecare zi intre orele 9-14 in salile 206 si 137 din sediul de pe Blv. Vasile Parvan al Universitatii de Vest din Timisoara.

Pentru intrebari si raspunsuri prompte, va stau la dispozitie.

Pentru ca tot ne-am obisnuit cu glumele deocheate ai celor de la CreativeMonkeyz, nu pot sa nu va recomand campania noua de la T-mobile. Aparent, comunicarea machine 2 machine n-a fost niciodata mai la moda!

Sub sloganul simplu "Let your machines communicate", se ascund M.O si F.O.C.A in varianta realizata de cei de la Publicis Amsterdam. Si fara sa fiu rautacioasa, eu vad o asemnare teribila chiar si intre comunicarea celor doua "agentii", avand in vedere ca si olandezii cred in "contagious ideas that change the conversations".

Ei, am dreptate sau nu?

poze via adsoftheworld

Sunt o pacoste cand vine vorba de a ajunge la timp, asta o stie toata lumea. Asa ca de multe ori iau un taxi ca sa ajung mai repede la destinatie. Tigarile + taxiurile imi consuma cea mai mare parte din bani, ca alte excese n-am prea facut in ultima vreme. De amandoua incerc sa ma las... dar lor tare le mai place de mine!

Si cum taica-meu mi-a spus ca odata ce terminam de amenajat Oansarda (despre care trebuie sa va povestesc) gata cu taxiurile, tot incerc sa racesc singura mea relatie cu culoarea galbena... In ultima vreme, insa,  mi se tot dau motive sa va scriu despre viata de taximetrie, despre cat de faini sunt unii oameni de la volan, cat de dedicati sunt fata de munca lor, cate povesti frumoase despre orasul de pe Bega au adunat si cum le strica reputatia niste mucea angajati pe masini inchiriate.

Taximetristi nesuferiti sunt multi, o stiti brea bine! (daca mi-a scapat ceva completati voi lista):

1. cei care se cred lift si nu vorbesc nimic cu tine tot drumul, nici macar atunci cand le intinzi banii si ii saluti coborand din masina;

2. Aia care te ignora tot drumul si vorbesc la telefon cu prietenarul sau gagica sau sau fac vreo tranzactie ilegala pe minute incluse, cu tine pe bancheta din spate;

3. Cei care "nu te aud" cand le spui sa faca prima la dreapta, si apoi inconjoara tot cartierul ca sa te duca la destinatie;

4. Cei care asteapta bacsis desi nu l-au meritat prin nimic;

5. Cei care sunt neciopliti, indiscreti, nepoliticosi cu tine, mai ales daca esti fata sau ai o anumita varsta. (am refuzat un taximetrist pentru ca i s-a adresat femeii care cobora din masina lui cu "babo!")

6. Cei care te iau la pertu fara sa le fi dat voie!

7 Cei care nu au sa dea rest!

Ok, se pare ca cei de la Fan Taxi Timisoara si-au adunat pe langa ei o gramda de oameni interesanti, iar daca domnul Vali mi-a ramas in suflet, azi am dat peste "Nea Marin de Timsoara" care mi-a inseninat dupamasa. 

Cum care Nea Marin de Timsoara? Pai cel care a fost pe la Maruta prin emisiune, ce se imbraca in port popular oltenesc la volan si il imita pe Amza Pelea extrem de bine. Are indicativ 244 iar daca vrei sa te binedispuna cu o poanta despre praz, olteni, femei frumoase sau o gluma de taifas, ai nimerit exact unde trebuie la el in masina.

De felul lui e cantaret de muzica populara si chiar daca nu ma pricep eu la genul asta muzical, n-am putut sa nu apreciez recitalul live pe care mi l-a oferit in masina. Mi-a cantat din tot sufletul "ca sa ne treaca toate amarurile de peste zi, ca se aduna multe", asa mi-a zis. Ii plac spectacolul si scena, iar pentru el viata de taximetrist inseamna public si o reprezentatie la scena deschisa, de la om la om. "Eu interpretez pentru fiecare client al meu, asa cum il dibuiesc eu si cred ca ii face bine!".

Cand am ajuns acasa n-am vrut sa cobor imediat si am mai stat la povesti. De ce taximetrist, de ce nu s-a facut actor? Mi-a spus ca a avut sansa sa faca teatru dar se castigau bani putini, iar el trebuia sa traga pentru fratii lui... "familia te mananca cu cele mai bune intentii, daca o lasi", mi-a spus el cu glas scazut, "dar nu imi pare rau, am cati spectatori vreau eu pe zi, mi-am gasit alinarea in asta".

Am rezonat extrem de bine cu ceea ce spunea el: sunt o gramada de oameni pentru care compromisul a venit sub forma lui trebuie si care au fost nevoiti sa isi gasesca altfel alinarea...actori, artisti, ingineri: oameni cu vise, oameni care vroiau mai mult! Nu pot sa nu ma revolt:

ce oameni exceptionali ar fi fost ei insa, daca ar fi fost lasati sa isi decida singuri viata!

Voi credeti in justitie? Adica o credeti reala, o considerati credibila, ii recunoasteti autoritatea de a face dreptate, de a desparti binele de rau? O mai considerati astfel? 

Va place Dexter? Il considerati un serial excelent cu un personaj super cool?

Dar de etica ce zicezi? Mai credeti in bine? Mai stiti cand faceti rau? Va mai pasa de ceilalti?

Daca nu, inseamna ca faceti parte dintr-o majoritate covarsitoare de oameni care se zbat sa se increada in ei insisi si atat. E in regula, nu va cert, aveti motive - avem motive - sa nu ne mai incredem in nimeni si in nimic! Ne-au dezamagit cu totii atat de mult incat nu avem de ce sa mai credem in bine sau in dreptate sau in adevar. Alegem de regula raul mai mic dintr-o situatie complexa, cat sa nu ne afecteze pe noi prea tare. Urmarim binele mai mare, pentru ca a fi egoist e singura forma in care noi credem ca putem supravietui! Nu facem bine si nici nu mai avem pretentii de la altii sa se comporte altfel cu noi. Ne razbunam pentru ca putem si ne credem justitiari de capul nostru...

Just! Numai ca oamenii sunt cei care ne-au dezamagit, dragii mei, nu valorile; nu binele, nici adevarul, si nici dreptatea. Nimeni nu ne opreste sa le aplicam corect, nimeni nu ne strange cu menghina daca mai credem NOI in ele. Iar daca suntem mai multi, s-ar putea sa ne si intersectam si sa ne facem bine unul celuilalt. Ca doar asta ne era oful si dezamagirea, nu?

Iar cand apare vreo campanie de constientizare care te pune pe ganduri cu intrebarile lansate in 4-5 afise simpliste, iti dai seama dintr-o data cat de marunt traiesti.

Hai incercati sa raspundeti sincer la fiecare intrebare a celor de la Aviva. Apoi ganditi-va cat din raspunsul vostru aplicati in viata de zi cu zi...

 

 

 

14.06.2011

Un drum cu Taxi din capatul lui Freidorf pana la UVT...13 lei.

Buseu cu branza ... 2.3 Lei.

Sa asculti tot drumul muzica pentru inviorarea sufletului... de nepretuit! Mai ales in prima zi de lucru!

Si in dimineata asta, taximetristul Vali, domnul Vali (el fiind de-o varsta cu tata) mi-a luminat diminata in cel mai frumos mod posibil. Indicativ 505 de la Taxi Fan din Timisoara asculta in masina sa o muzica excelenta si pentru unii plasata la sectiunea de colectie. Vazandu-ne ca urcam in masina bosumflati, ca dupa un weekend prelungit, se apuca de cautat grabit cu telecomanda prin player. Se uita la noi in oglinda retrovizoare si ne spune, "jos palaria daca imi ghiciti cine canta. Sa va spun un indiciu, domnule: cantareata purta ochelari mov ca ai dumneavoastra!". Mie imi salta inima de la primele acorduri si exclam "Janis Joplin!!!"... si incepe Summer Time!

Tot drumul ne-a delectat cu piese una si una fara sa ne spuna nimic altceva. Se uita doar din cand in cand in oglinda retrovizoare sa vada daca ne place si zambea. Cand am ramas doar noi doi in taxi mi-a zis: "Ultima piesa e, asa, de suflet", dupa care a inceput High Hopes de la Pink Floyd!!! Adica, piesa mea preferata!

Mi-am dorit dintotdeauna taximetristul meu personal. Unul care sa stie exact unde merg, la ce ora din zi sau din noapte, caruia sa ma pot plange de toate cele intamplate intr-o zi , ca sa nu-i mai incarc pe cei de-a casa cu asta. Un taximetrist care sa-mi cunoasca culoarea preferata, bautura preferata, cartea preferata, muzica preferata. Daca as avea bani, l-as tine pe domnul Vali doar pentru mine pentru simplul fapt ca ii place Pink Floyd si Janis Joplin si stie de Garcia Marquez!!!!!

N-a vrut sa-mi de anumarul sau de telefon ca sa-l sun personal pentru comenzi. Mi-a zis sa sun la firma la ei, ca asa se cade, el e angajat la Fan! Tot respectul, domnule Vali, ma bucur ca mai sunt taximetristi ca Dumneavoastra!

lata si playlist-ul care mi-a facut ziua mai frumoasa, sper sa v-o invioreze si voua!